Termékek Menü

Sri Chinmoy - Meditaţia (romăn)

Ár:
1.800 Ft
Sri Chinmoy - Meditaţia (romăn)

Meditaţia este ca şi cum am merge pe fundul mării, unde totul este calm şi liniştit. La suprafaţă pot fi o multitudine de valuri, dar marea nu este afectată dedesubt. În adâncurile ei marea este doar linişte. Atunci când începem să medităm, prima oară încercăm să ajungem la existenţa noastră interioară, adevărata noastră existenţă – adică, fundul mării. Apoi când valurile din lumea exterioară vin, nu suntem afectaţi. Frica, îndoiala, grijile şi toată agitaţia lumească vor fi îndepărtate, pentru că în noi există pace solidă. Gândurile nu ne pot crea probleme, căci mintea noastră este doar pace, linişte şi unitate. Asemenea peştilor în apă gândurile sar înoată dar nu lasă nici o urmă. Aşadar, atunci când suntem în cea mai înaltă meditaţie simţim că suntem marea, iar animalele mării nu ne pot afecta. Mintea noastră este cerul iar inima noastră este marea infinită. Aceasta este meditaţia.
Jelöld be azokat a termékeket, amiket még a kosárba szeretnél tenni!
Sri Chinmoy: Nestematele fericirii (romăn) Sri Chinmoy: Nestematele fericirii (romăn)
2.000 Ft

Leírás

De ce medităm? Medităm deoarece această lume a noastră nu ne poate împlini. Aşa numita pace pe care o simţim în viaţa noastră de zi cu zi înseamnă cinci minute de pace după zece ore de teamă, griji şi frustrare. Suntem în mod constant la cheremul forţelor negative care se află peste tot în jurul nostru: gelozia, frica, grija, teama şi disperarea. Aceste forţe sunt asemenea maimuţelor. Când obosesc să ne muşte se odihnesc câteva minute, iar atunci spunem să ne bucurăm de pace. Dar aceasta nu este nici pe departe adevărata pace, şi în momentulurmător ele nea vor ataca din nou.

Doar cu ajutorul meditaţiei putem obţine pace durabilă, pace divină. Dacă medităm cu însufleţire dimineaţa şi primim pace doar un minut, acel minut de pace va însoţi întreaga noastră zi. Iar atunci când avem o meditaţie de cel mai înalt ordin, vom primi cu adevărat pace, lumină şi beatitudine de durată.

Avem nevoie de meditaţie dearece dorim să creştem întru lumină şi să ne âmplinim pe noi înşine în lumină. Dacă aceasta este aspiraţia noastră, dacă aceasta este setea noastră, atunci meditaţia este singura cale.

– Sri Chinmoy




http://gunagriha.org/carti/

Vélemények

Erről a termékről még nem érkezett vélemény.
Írja meg véleményét!